Of, of… Ce de tumulturi avem noi, mamele! Cum să nasc, cum să fac să alăptez, cum să fac să înțarc, cum să îi dau să mănânce, cum să îl culc, cum să îl ajut să renunțe la scutec? De fapt, aici voiam să ajung. Îi iau oliță sau reductor pentru toaletă?
Înainte de orice, îmi place să mă documentez. Și caut mereu surse sigure, cât se poate de științifice, nu citesc păreri neavizate.
Am avut impresia, uneori, în mămicie, că toată informația pe care o acumulasem (fie în timpul studiilor de psihologie, fie pe toată perioada sarcinii) nu prea îmi mai dădea voie să îmi ascult instinctul. Înclinam să fac anume lucru, dar, nu, nu, nu o făceam, că citisem eu undeva o informație prețioasă care nu îmi dădea pace. Ajunsesem chiar să mă culpabilizez din cauza asta.
Realizam că e simplu să crești copii dacă faci strict cum consideri, iar de cele mai multe ori acest “consideri” e reprezentat de rădăcinile educației și creșterii de care am avut noi înșine parte și, extrapolând, au avut parte toți antecesorii noștri. Constrângerile zac în inconștientul nostru colectiv. Mare inconștient, inconștientul ăsta!
Însă când îți dorești să crești un pui de om perfect, să nu îi alterezi forma absolut divină în care vine el la voi în familie, presiunea e mare. Copiii vin puri, buni, blânzi, emoționali, conectați, perfecți. Eu mi-am dorit ca fetița mea să rămână așa. Iar pentru asta, este nevoie de implicare totală și, mai ales, emoțională.
Revin la subiectul pe care vreau sa vi-l propun astăzi, controlul sfincterian al copiilor. Știam că cei mici capătă control sfincterian în jurul vârstei de doi ani, dar nu a fost suficient. Am citit până am dat de un articol al Dr. Irina Costache, pediatru, pe care o admir și o respect (o găsiți pe https://pediatricblog.info/). M-am regăsit în cele menționate de ea și mi-a confirmat din punct de vedere medical că știam bine ce știam. Am aflat și că, început prea devreme antrenamentul, copilul o resimte ca pe o constrângere și, dincolo de frustrări și supărări, poate dezvolta, ulterior o sensibilitate, care va da naștere la infecții urinare recurente, cistite și alte cele.
În jurul vârstei de 1 an și vreo 3 luni, Delia mea începuse să conștientizeze când făcea caca și mă anunța când se întâmpla. Ăsta a fost primul semn care m-a pus pe gânduri. Mi se părea totuși prea devreme să încercăm, am mai lăsat-o să crească, astfel încât să reușim să comunicăm mai bine cu ea. Între timp, eu am mai citit în vreo două cărți despre controlul sfincterian, cum să faci să fie bine, ușor și repede.
Inițial, înclinam spre a-i cumpăra fetiței mele reductor pentru toaletă, ca să nu mai fie nevoie de o nouă etapă de învățare, cea a folosirii toaletei. Apoi, gândindu-mă mai bine, am realizat că postura corectă pentru defecare este cea ghemuită, pe care copiii o obțin folosind olița, iar noi adulții o obținem la toaletele turcești, pe care, probabil, abia le mai regăsim chiar și în Turcia. Așadar, decisesem. Oliță.
A urmat pregătirea ei. I-am spus că vom merge la mall, la acel magazin vestit de bebeluși, frate cu Pupăza din Tei, ca să alegem împreună olița. Răsfoisem și împreună cu ea cărțile despre care v-am povestit mai sus. Am găsit poze, iar eu i-am explicat ce se întâmplă acolo. Știa deja că pipi și caca se întâmplă la toaletă, vorbisem despre asta.
Zis și făcut. Ajunse la magazin, decisesem dinainte că poate încerca orice oliță își dorește, dar îi voi da opțiunea de a alege între două pe care le voi considera a fi adecvate. Iar prin adecvate înțeleg olițe simple, joase, astfel încât poziția să fie cât mai corectă, dintr-un plastic de bună calitate. Nu voiam o oliță cu jucării adiacente, pentru că mi-am dorit ca ea să înțeleagă că este firesc să își facă nevoile acolo și că stă pe oliță pentru acest scop. A “probat”câteva modele, am observat că, micuță fiind, în unele se afunda, deci nu erau potrivite, altele erau prea înalte și iar nu erau adecvate. Am ales o oliță simplă și deloc costisitoare, de la Beaba, brand al cărei fan sunt de ani de zile. Să tot fie vreo zece, de când am colaborat prima dată cu www.erfi.ro. Beaba e brand de produse destinate exclusiv copiilor, fac doar produse de foarte bună calitate, care nu m-au dezamăgit.
Am ajuns acasă, am spălat și dezinfectat olița. Totodată, am ales să nu îi duc olița prin casă pe unde o apucă nevoile, ci să meargă ea la baie, încăperea din casă cu această destinație. Astfel, învață să își controleze mai bine sfincterele, le antrenează, că doar de-asta se cheamă “antrenament la oliță”. Am pus-o la loc de cinste în baie și i-am spus fetiței: “De cele mai multe ori, după ce bei sau mănânci, vei simți o senzație. Va veni pipi sau caca. Te rog să îmi zici, ca să venim repede, repede la oliță, să faci aici. Așa cum oamenii mari fac la toaletă, copiii fac la oliță. Apoi, vei goli singurică olița și vei trage apa. La final, speli mâinile și te întorci la joacă.” A urmat apoi un joc de rol cu o păpușică aleasă de ea.
M-am gândit că ar fi drăguț să o încânte această reușită a ei, dincolo de reușita în sine. Iar pe copii cel mai mult îi bucură bucuria părinților și am decis să transform fiecare eveniment de acest gen în unul fericit. Așa că am inventat pentru fetița mea un cântecel și un dans pe tema asta.
A fost un demers ușor. În prima zi nu a vrut să se așeze și nici nu am forțat-o niciodată. Nu cred că vreun lucru merge forțat, cu atât mai mult cu cât vorbim de copii. A doua zi, a vrut, a treia zi iar nu a mai vrut. Însă s-a obișnuit și la început cerea să meargă la oliță mai ales pentru treaba mare, care e mai ușor de conștientizat. Apoi, treptat, a conștientizat și când îi venea să facă pipi.
Vă recomand să fiți atenți la copii și să nu ratați momentul când cel mic verbalizează, ca să nu fie prea tărziu când ajungeți la baie. Faceți o joacă din mersul până la baie, țopăiți, alergați, faceți-o cu bucurie. După ce se produce fericitul eveniment, arătați încântare, aplaudați, luați-i în brațe pe copii, învârtiți-vă cu ei în brațe, dansați, cântați. Îi va plăcea să repete, îi va plăcea să se simtă mândru de realizarea sa. În rest, aveți răbdare, fiți susținători, conținători și iubitori!
Acum, în timp ce scriu acest articol, îmi amintesc că am scris, la un moment dat, o poezie ușoară pentru o fetiță cu care am lucrat în cabinet. Găsiți-i un ritm și transformați-o în cântecel. O las mai jos pentru voi.
Sunt fetiță/un băiat mare
Și-mi place la plimbare
Cu chiloțel curat
Și funduleț uscat!
Scutec nu mai folosesc
Și cu asta mă mândresc!